fbpx

Uite trecerea, nu e trecerea

Această scurtă poveste este din seria „haz de necaz”, din ciclul aventurilor urbane în București.

Dacă ne urmăriți acțiunile civice, probabil știți deja despre insistențele noastre legate de repararea trecerilor de pietoni de pe Bd. Basarabia. Am avut mici reușite cu asfaltarea gurilor de canal (Apa Nova) și comunicare deschisă cu RATB, însă niciun semn încă de la Administrația Străzilor – instituția principal responsabilă. Am încercat să contactăm chiar și noua înființată CMSPPB (Compania Municipală de Străzi, Poduri și Pasaje), însă am aflat că nu intră în atribuțiile lor.

Așadar, mare mi-a fost bucuria când într-o dimineață, traversând bulevardul în dreptul Spitalului de Copii „Dr Victor Gomoiu”, am observat că trecerea de pietoni era vopsită! Am mers cu sufletul la gură și spre celelalte treceri, însă nicio îmbunătățire acolo. „Încă nu au avut timp, sigur se vor ocupa, a început procesul de renovare!” – mi-am spus fericită.

Am așteptat cu sufletul la gură și am tot dat târcoale în zonă două zile, pregătită să scriu un post optimist pe pagina de Facebook Grow Up Romania. Dar nimic. Liniște. Mai mult, am început să observ cum vopseaua de pe trecerea de pietoni proaspăt renovată a început să se ducă încet încet, de la rulajul mașinilor pe carosabil și de la ploaie.

Într-un târziu am citit și eu știrea extinderii Spitalului de Copii „Dr Victor Gomoiu”, și inaugurarea d-nei Primar General Gabrielea Firea. Ei, iată cum s-a elucidat misterul! Mi-a venit în minte exact expresia „afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul” – măcar de ar fi vopsit toate „gardurile” din zonă :).

Acestea fiind spuse, înghițim în sec si continuăm cu insistențele. Chiar azi am mai depus două sesizări. Ce ziceți, trimiteți și voi?

Link GDrive – Model Sesizare

UPDATE: La 3 săptămâni de la acest articol și 2-3 emailuri către autorități, ne-am bucurat (de data asta pe bune) să vedem toate trecerile de pietoni de pe Bd. Basarbia vopsite! Deci se poate!

Share: