Acum, în toamna lui 2020, adică în pragul alegerilor locale, București este un oraș cu foarte multe probleme de funcționare, neaplicarea legislației, nepăsare sau resemnare din partea locuitorilor.
Totuși are și multe părți bune, este în primul rând „acasă”, locul unde ne-am ales să trăim. București, orașul pe care îl iubim și îl urâm în același timp, are nevoie de grija locuitorilor și a administratorilor lui.
Iar scopul nostru, al Grow Up Romania, este de a identifica problemele părinților din spațiul public urban și de a căuta soluții pentru rezolvarea lor, prin acțiuni directe și educația spiritului civic.
Ne dorim ca orașul în care trăim sa fie unul prietenos pentru copii și părinți, lucru ce va aduce automat beneficii pentru toți locuitorii orașului.
Și pentru că multe dintre aceste probleme depind de autorități, totodată milităm pentru administrarea empatică și transparentă a orașului. De aceea am pregătit, împreună cu o comunitate de aproape 3000 de părinți, această listă de probleme pe care ni le dorim cu toții rezolvate în București. Din păcate nevoile nu sunt noi, există multe similarități cu cercetarea făcută de noi în 2016 – aici.
Prioritățile comunității noastre la nivel ideologic sunt exact acestea:
Empatia și Transparența decizională.
- Empatie însemnând o administrație care ține cont de dorințele și nevoile cetățenilor > este foarte important ca schimbările din zona lor sa fie pentru noi, să ne simțim parte din ele (să avem un cuvânt de spus), și astfel să avem mai multă grijă de ele ulterior
- Transparența decizională însemnând o comunicare mai umană și deschisă cu autoritățile pe tot parcursul unui proiect ce îi privește direct pe locuitori
Exemplele din listă se împart în următoarele categorii:
- Accesibilitate
- Educația & informarea publicului
- Siguranță & igienă publică
- Spații verzi
- Poluare
- Infrastructură
Mai jos este lista despre care v-am povestit:
- Trotuare accesibile (fără mașini parcate ilegal și abuziv, borduri înalte, gropi, obstacole)
- Crearea de parcări supraetajate (subteran sau suprateran) care să contribuie eliberarea trotuarelor de mașini parcate
- Treceri de pietoni bine semnalizate (zebre menținute albe, nu șterse de uzură, semne neacoperite de crengi sau inexistente, treceri iluminate noaptea)
- Mai multe spații verzi, ideal cât mai naturale (păduri urbane)
- Oaze verzi neîngrădite în oraș, astfel încât copiii să se bucure de natură oriunde, nu doar în parc (eliminarea gardurilor din jurul spațiilor verzi care sunt administrate de primării, curățarea, semnalizarea cu reguli și administrarea lor)
- Curățenie stradală și în parcuri (aplicare amenzi mai mari pentru cei care lasă în urmă mizerii, mai multe coșuri de gunoi, poliția locală și angajați de salubritate mai activi, amplasare stâlpi cu punguțe pentru fecale animale)
- Soluții funcționale pentru managementul gunoiului (menajer, reciclabil, periculos) astfel încât să nu mai trăim înconjurați de gunoaie
- Întreruperea arderilor de gunoi care poluează aerul și îmbunătățirea calității aerului
- Implicarea părinților/copiilor în decizii ce îi privesc în mod direct (consultare publică pe proiecte)
- Îmbunătățirea infrastrastructurii educaționale și de îngrijire a copiilor, servicii la prețuri accesibile pentru părinții cu venituri mici, familii monoparentale, cazuri sociale (școlile sunt suprasolicitate, creșe și grădinițe mult prea puține, iar personal de asemenea)
- Facilitarea depunerii de sesizări (direct la primării – aplicație prietenoasă care centralizează toate sesizările)
- Siguranța fizică a copiilor (implicare mai activă a poliției locale)
- Toalete publice (creșterea numărului de toalete publice curate, cu apă potabilă, săpun și hârtie igienică, ușor accesibile, destinate și copiilor, mese de schimb scutece)
- Mai multe surse de apă potabilă, cișmele în oraș
- Colaborare directă cu Grupuri de Inițiativă și ONG-uri
- Comunicarea clară, din timp și constantă a acțiunilor Primăriilor, Poliției Locale și ADP-urilor (dezinsecție, toaletare copaci, împreună cu avizele aferente) – să fie făcute în mod periodic și obligatoriu cu notificarea cetățenilor (în prezent nu știm dacă iau măsuri, când le iau, cu ce spreyază, dacă trebuie să stăm în casă când o fac etc.)
- Locuri de joacă diverse, creative, din materiale naturale, pentru dezvoltarea motricității fine și grosiere, strategie etc.
- Locuri de joacă împărțite pe vârste (0-3 / 3-9 / 10-14 ani) cu echipamente dedicate fiecărei grupe, inclusiv pentru copilașii cu dizabilități
- Panouri de reguli pentru locurile de joacă unitare, clare și cu design prietenos
- Deszăpezirea și a trotuarelor, nu doar a carosabilului
- Crearea de centre cultural – comunitare, în cartiere, unde mamele cu copii mici să poată petrece timp împreună, să socializeze, să urmeze cursuri, să aibă acces la bibliotecă, proiecții de film baby-friendly pentru adulți, spectacole de teatru pentru copii etc.
- Realizarea de piste de biciclete care țin cont de recomandările ONG-urilor de profil (ex. OPTAR). Va contribui la siguranță pentru toată familia, dar și la un aer mai curat.
- Mai multe terenuri de sport (baschet, fotbal, skatepark – activități pentru adolescenți și tineri)
Le mulțumim tuturor pentru ideile adăugate pe listă. (comunitățile Grow Up Romania și Zen Mommy Village)
Nu sunt așezate neapărat în ordinea priorităților, iar unele dintre probleme sunt mult mai ușor de rezolvat decât altele. Dar vă încurajăm să le transmiteți și voi celor apropiați, decidenților, consilierilor din primării, și să militați pentru soluționarea celor cu care rezonați. E nevoie de implicarea tuturor pentru a crește un oraș mai prietenos.
Foto: unsplash.com
Pentru mai multă putere de muncă, ne puteți cumpăra o cafea! (rapid, cu cardul)