În noul proiect Grow Up Romania ne îndreptăm atenția către cei mai mici locuitori ai orașului: copiii cu vârste de până la 8 ani. Cu mare entuziasm anunțăm startul proiectului “Am grijă de Orașul Meu” – o campanie de informare și responsabilizare a micilor cetățeni, prin joacă, și totodată de promovare în rândul adulților a importanței educației civice timpurii.
Principalul instrument al campaniei este Kitul de explorare urbană “Am grijă de Orașul Meu” – o cutie care conține carduri cu informații și activități potrivite copiilor cu vârste între 4 – 10 ani, numai bune de făcut alături de părinți, bunici sau educatori și învățători. Activitățile au ca scop educația urbană, încurajarea spiritului civic, înțelegerea și descoperirea orașului într-un mod original și distractiv.
👉 Dacă dorești să ne susții pentru finalizarea kitului o poți face AICI.
Educația civică începe oficial, conform programei școlare, în clasa a 3-a. Însă cei mici sunt influențați de mediul în care trăiesc încă de la primul contact cu el, simțul de apartenență la o comunitate locală se creează de la cele mai mici vârste. Viața în oraș vine cu bune și cu rele și este în datoria noastră, a adulților, să construim în timp bazele unei educații solide pentru copiii noștri, inclusiv când e vorba de educația urbană.
Prin campania “Am grijă de Orașul Meu” și Kitul de explorare urbană ne propunem să contribuim la formarea unei baze de educație civică pentru copii și la creșterea simțului de apartenență la comunitate, care să nască buni cetățeni implicați, care își respectă orașul și locuitorii săi.
Ce facem?
1. Cercetare, Discuții cu Părinți și Educatori
Este important pentru noi ca acest proiect să fie rezultatul muncii întregii comunități (părinți, educatori, grupuri civice). Așadar purtăm în mod constant dialoguri cu educatori formali și non-formali, dar și cu părinți, și ne adaptăm materialele în urma feedback-ului primit.
Ne documentăm despre ce valori de bun cetățean ne dorim să cultivăm, despre ce activități și materiale se potrivesc copiilor cu vârste între 4 – 10 ani, cum învață cei mici mai ușor și cum rămân cu ei pe termen lung noțiunile civice.
Ajută-ne completând acest formular!
2. Promovarea Educației Civice Timpurii
Pe 16 septembrie 2020 am organizat un eveniment online despre importanța educației civice timpurii, în care am împărtășit experiențe proprii, idei de activități și lecții urbane pentru copii, alături de 4 invitați reprezentativi. Puteți urmări aici înregistrarea video a evenimentului.
Toate ideile dezbătute au avut în comun același punct de pornire – necesitatea educației civice timpurii, de la vârste mai mici decât consensul prezent, educație bazată în primul rând pe exemplul personal al părintelui și al educatorului. Informarea proactivă și educația cetățenească pot schimba mentalități pe termen lung, și sunt mai eficiente dacă încep mai devreme.
Vom continua cu evenimente și acțiuni similare destinate adulților, deoarece noi suntem primele modele de conduită pentru copii. Ne propunem să încurajăm părinții și educatorii să introducă elemente de educație civică încă de la vârste mici, sprijinindu-i cu uneltele necesare și cunoștințele acumulate de noi până în prezent.
3. Lansarea Kitului pentru Copii
Kitul de explorare urbană “Am grijă de Orașul Meu” este instrumentul ideal de învățare prin joacă, punând bazele unei culturi civice solide, care să țină o viață întreagă. Venim astfel în ajutorul părinților și educatorilor în a porni conversații cu cei mici despre orașul în care trăiesc și a-i învăța regulile comunității lor.
Kitul este o cutie care conține carduri cu informații și activități potrivite copiilor cu vârste între 4 – 10 ani, ce abordează teme precum: cartierul, comunitatea, regulile de circulație, natura urbană, administrația locală.
Explorarea orașului este o oportunitate de a petrece timp de calitate cu copiii, dar și de a le crea un spațiu familiar în care se simt în siguranță. Prin activitățile propuse în Kitul de explorare urbană ne dorim ca cei mici să descopere lucrurile frumoase din zona în care trăiesc și să simtă că sunt mici cetățeni, parte din comunitate. Ele se potrivesc pentru orice oraș din România și pot fi repetate la diverse intervale de timp, descoperind lucruri noi la vârste variate.
Momentan Kitul de explorare urbană “Am grijă de Orașul Meu” este în stadiul de prototip. Am realizat o serie de carduri și am conturat o parte din ideile pentru restul lecțiilor și activităților din kit.
👉 Dacă dorești să ne susții pentru finalizarea kitului o poți face AICI.
4. Alte Materiale și Activități pentru Copii
Odată ce vom avea Kitul copiilor, urmează să conturăm o serie de materiale adiacente și activități online și offline, în funcție de contextul pandemic actual.
Ne dorim să implicăm comunitățile locale pentru a realiza acțiuni civice specifice zonei, cât mai relevante pentru micii locuitori ai orașelor respective din România. Dacă doriți să participați activ în campanie, ca voluntar, vă rugăm să ne scrieți la [email protected].
Nu uitați să urmăriți pagina de Facebook Grow Up Romania pentru noutăți despre campania “Am grijă de Orașul Meu” și Kitul de explorare urbană pentru copii.
👉 Dacă dorești să ne susții pentru finalizarea kitului o poți face AICI.
Civilizația este un proiect comun. Ai grijă de orașul tău.
Pentru mai multă putere de muncă, ne puteți cumpăra o cafea! (rapid, cu cardul)