fbpx

Povestea și motivația noastră

Inițiativa civică Grow Up Romania a luat naștere în Decembrie 2016, pe un grup online de discuții între părinți zen, proactivi și informați.

Primul pas pentru a putea crește această “sămânță civică” a fost identificarea și validarea problemelor din spațiul public cu care ne confruntăm zilnic în calitate de părinți: mașini parcate pe trotuare, lipsa de toalete publice în parcuri, lipsa de rampe sau lifturi pentru cărucioare în mijloacele de transport în comun, spații de joacă publice deteriorate și murdare – și lista poate continua. Vezi rezultate chestionar.

Aceste obstacole nasc adeseori frustrare, furie și neputință. Scopul nostru este să fim un exemplu de responsibilitate și maturitate prin implementarea unor proiecte concrete, mai mari sau mai mici, care răspund nevoilor părinților din spațiile urbane.

Toate proiectele Grow Up Romania au ca scop final transformarea Bucureștiului într-un oraș child-friendly. Am ales să înaintăm (cel puțin momentan) cu pași mici, realizabili, să schimbăm lucrurile în bine atât cât resursele de timp, energie și financiare ne permit.

Motivația noastră nu se naște din frustrare, furie sau neputință față de un sistem învechit, leneș și ignorant față de problemele pe care le identificăm, ci pentru că observăm și conștientizam amploarea influenței pe care mediul în care cresc copiii noștri îl are asupra lor. Pentru că suntem motivați de ei, copiii noștri, de visurile lor, de modul în care văd ei lumea, învață, explorează, încearcă și perseverează zi de zi.

Dacă dorești să participi, alătură-te comunității Grow Up Romania și implică-te în proiectele noastre!

„People who grow up in a city that cared for them are more likely to care for their city!”

 

Echipa

  • Alma Cazacu
    Alma Cazacu // Înotătoare pasionată în mediul urban, producător & artist multimedia.
  • Dana Ostacie
    Dana Ostacie // Guru organizare taskuri. Mereu cu o cană de cafea pe birou.
  • Adelina Oane
    Adelina Oane // Mămică zen, soție luptătoare, femeie antreprenoare.
  • Iulia Groves
    Iulia Groves // Mamă designer, Designer mamă.
  • Cristina Cioaba
    Cristina Cioaba // De mică își imaginează că va schimba lumea în bine. Cu 2 copii, e mai motivată ca niciodată.